Cardinalul Fernando Filoni despre Biserica Catolică din China (II)[2019-02-06]Cardinalul Fernando FiloniCardinalul Fernando Filoni, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, a urmărit drumul delicat şi complex al Bisericii catolice din China începând din anul 1992, an al sosirii sale la Hong Kong. Tot în acei ani se ajungea la dezgheţul diplomatic dintre Republica Populară Chineză şi Sfântul Scaun, cu primele contacte între exponenţi ai Secretariatului de Stat şi ministerul afacerilor externe de la Pechin. L’Osservatore Romano a publicat pe 3 februarie a.c. un interviu cu acest prelat, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro. Redăm ultima parte. – Putem să ne întoarcem la întrebarea iniţială (dacă comunităţile clandestine vor trebui să capituleze în faţa comunităţii oficiale, poate chiar prin absorţie)? – Da. Pentru că este de importanţă primară să se dea un răspuns. Şi anume, care ar fi destinul comunităţilor aşa-numite „clandestine”? Este o problemă care se află în mod deosebit la inima Sfântului Scaun. Aş vrea să fiu clar: înainte de toate sunt numai două Diecezele care au avut până acum o alternanţă la conducerea lor (Mindong şi Shantou); lucrul la care trebuie să se tindă, sper fără forţări, este unitatea nu numai formală, ci şi reală. Dispare condiţia de clandestinitate, dar nu persoanele care sunt implicate în ea. Rămân credinţa lor, tradiţiile lor şi spiritualitatea lor care folosesc întregii comunităţi diecezane. Episcopii înşişi se vor îngriji cu înţelepciune şi se vor face garanţi ai acestui „suflet”; ei vor face aceasta ca Episcopi diecezani ai întregului popor al lui Dumnezeu, nu prin preferinţă de provenienţă din comunitatea aceasta sau cealaltă. Îmi rezultă că în Dieceza de Mindong se lucrează pentru unitate. Sper ca şi autorităţile civile locale să înţeleagă necesitatea de a acţiona treptat, fără a forţa situaţiile. Aşa cum spune cu înţelepciune Episcopul menţionat Wei Jingyi, toţi (fie autorităţile civile, fie cele ecleziastice, atât dinăuntrul cât şi din afara Chinei) „trebuie să ne pregătim psihologic şi… să înaintăm pas după pas, încercând să facem să crească unitatea, pentru că aceasta ne cere credinţa noastră”. Este necesar un spirit de primire, de sobrietate, de includere eclezială şi de iertare pentru a nu pierde dimensiunea transcendentă autentică a vieţii Bisericii. Asta se referă mai ales la păstori pentru că, aşa cum spune Papa Francisc, „Avem atâta nevoie de păstori care să îmbrăţişeze viaţa cu lărgimea inimii lui Dumnezeu, fără a se acomoda în satisfacţiile pământeşti, (…); păstori purtători ai Înaltului, liberi de ispita de a se menţine „la cotă joasă”, eliberaţi de măsurile restrânse ale unei vieţi lâncede şi obişnuite; păstori săraci, nu alipiţi de bani şi de lux, în mijlocul unui popor sărac care suferă; vestitori coerenţi ai speranţei pascale…” (L’Osservatore Romano, 12 februarie 2018). Repet, nu trebuie să se privească la această fază în termeni de învinşi sau învingători. Ar fi greşit şi deviant! Iată, dacă mă străduiesc să privesc lucrurile în perspectivă, chiar dacă nu îmi fac iluzii că acest lucru se întâmplă în mod automat sau uşor, nici nu ignor dificultăţile care există mereu, văd, sau mi se pare că văd, o Biserică mai unită, mai conştientă, mai pregătită şi mai atentă la lumea pe care este chemată să o slujească prin mărturia evanghelică; în afară de aceasta, mai în sintonie cu timpul în care trăieşte, aş vrea să spun şi mai liberă şi într-o ţară care să se actualizeze tot mai mult în mod înţelept. Papa Francisc, în mesajul său, a vorbit şi despre contribuţia profetică şi constructivă pe care catolicii chinezi trebuie să ştie să o ofere, scoţând-o din planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa umană: „Aceasta poate să le ceară lor şi truda de a spune un cuvânt critic, nu din contrapoziţie sterilă ci cu scopul de a edifica o societate mai dreaptă, mai umană şi mai respectuoasă faţă de demnitatea fiecărei persoane” (nr. 6). – Eminenţă, în China sunt catolici care, după ce au suferit mult pentru a se menţine fideli faţă de Suveranul Pontif, acum se simt dezorientaţi şi, mai ales, experimentează senzaţia amară că sunt aproape trădaţi şi abandonaţi de Sfântul Scaun. Ce simţiţi că trebuie să li se spună? – Catolicilor care au mărturisit credinţa doresc să le amintesc înainte de toate mângâierea lui Isus care spune: „Bine, slujitor bun şi credincios, … intră în bucuria Stăpânului tău” (Mt 25,23); această mângâiere nu poate fi plătită, nu are preţ! Este mângâierea cea mai frumoasă pe care unul o poate auzi spusă de Învăţător. În orice caz, din partea Sfântului Scaun şi a mea personal, doresc să exprim un sentiment de vie mulţumire şi de admiraţie pentru fidelitatea şi statornicia în încercare, pentru încrederea în Providenţa lui Dumnezeu şi în dificultăţi şi în adversităţi. Atâţia, în decursul anilor, au fost adevăraţi martiri sau mărturisitori ai credinţei! Numai un suflet superficial sau în rea credinţă ar putea să îşi imagineze că Papa Francisc şi Sfântul Scaun abandonează turma lui Cristos, oriunde şi în orice condiţie s-ar afla ea în lume. De aceea, trebuie să lucrăm mai mult asupra percepţiei credincioşilor, adesea influenţată de mesaje mediatice nu total corecte sau echilibrate, în dificultate de a înţelege discreţia care a înconjurat dialogul dintre Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză. Este necesar respect mai mare faţă de aceşti fraţi şi surori; nimeni nu trebuie să abuzeze de sentimentele lor. Oricum, înţeleg îndoielile; înţeleg perplexităţile; uneori le împărtăşesc. Dar nu împărtăşesc atitudinea celor care, deşi menţin rezervele lor legitime, nu numai că nu se străduiesc să înţeleagă şi punctul de vedere al altora, ci mai ales riscă să nu vâslească în sintonie în barca lui Petru. Papa, împreună cu colaboratorii săi, a făcut, face şi va face tot posibilul pentru a fi aproape de Biserica din China; nu suntem infailibili în moduri, dar iubim cu adevărat Biserica şi poporul chinez. Sunt mulţi ani de când se lucrează şi se studiază toate situaţiile; câte rugăciuni pentru a întări cu duioşia spirituală, pentru a lumina cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a încuraja cu seninătatea conducerii, pentru a găsi soluţii şi pe planul diplomatic! Invit pe oricine are posibilitatea să colaboreze pentru a face să ajungă aceste sentimente şi cuvinte la cei care au nevoie şi se simt abandonaţi. De altfel, va rămâne mereu adevărat ceea ce cântă psalmistul: „Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie” (Ps 126,5). – Eminenţă, care este proiectul Bisericii Catolice din China? Cum vedeţi viitorul creştinismului în ţara aceea? – Aş distinge două aspecte. Cu privire la primul, adică la proiectul Bisericii Catolice din China, aş spune că ea trebuie să încerce să fie tot mai mult Biserică, adică dezvoltându-se în direcţiile credinţei, speranţei şi carităţii, lucrând pentru tineri, pentru noile vocaţii, pentru ecumenism şi dialog interreligios, pentru formarea clerului, pentru a ajuta necesităţile celor care rămân la marginile creşterii. În plus, a descoperi şi a da trup acelui „cum” să facă aceasta, adaptând metode şi drumuri, este misiune mai ales a catolicilor chinezi. Chiar dacă Biserica din China este încă o turmă mică, drumul este acela al încrederii care îl însoţeşte pe semănătorul care aruncă sămânţa bună în ogor: „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia” (Lc 12,32). Aşadar, proiectul este acela pe care Isus îl încredinţează apostolilor: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să îl preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt 5,16). Apoi, în toate acestea va putea ajuta cu siguranţă o privire un pic mai aprofundată la documentele Conciliului Vatican II şi la magisteriul pontifilor care l-au aplicat şi îmbogăţit până în zilele noastre. Cu privire la al doilea aspect, adică viitorul creştinismului în China, chiar dacă vreunul poate să fie pesimist, aş vrea să spun că istoria Bisericii din China vorbeşte deja de la sine. Îmi place să îl amintesc aici pe Xu Guangqi (mandarin, numit ministru al riturilor de la Curtea Imperială în timpul lui Matteo Ricci), care împăratului care îl interoga pentru ce a devenit creştin, îi explica bogăţia valorilor Evangheliei şi originea divină, pentru că aşa putea să fie acea credinţă care mărturiseşte iertarea duşmanilor. De aceea, sunt în mod realist încrezător pentru vestirea Evangheliei. Consider că numai lipsa de libertate adevărată şi ispitele bunăstării pot să sufoce o bună parte din acea sămânţă aruncat deja în urmă cu multe secole. În orice caz, prezentul ne încarcă de responsabilitate în vederea fie a vestirii Evangheliei, fie în depăşirea ispitelor din timpul nostru care nu este uşor. – Eminenţă, există o urare deosebită pe care Dvs aţi vrea să o faceţi, în acest context, catolicilor care trăiesc în China şi catolicilor chinezi care din diferite motive de muncă sau de alegere de viaţă sunt răspândiţi în lume? – Da. Domnul este cel care conduce istoria. De aceea, aş vrea să le urez lor, înainte de toate, să facă faţă eventualelor forme de criză ştiind să îl privească mereu pe celălalt cu încredere, chiar dacă unele aspecte din actualele evenimente sunt percepute ca nedrepte şi cu dificultate. Repet, însă nimeni nu trebuie să facă în fratele reconciliat un duşman, ci un frate pentru care să se bucure. Domnul ne-a cucerit cu iertarea Sa. Chinezilor, se ştie, le plac asemănările. Aş vrea să mai dau una pentru a completa gândirea mea: dacă se vrea să se dea stabilitate unui tripod este nevoie de trei puncte de sprijin; de fapt, el nu se poate susţine pe două puncte, adică pur şi simplu pe înţelegerea dintre Sfântul Scaun şi guvernul chinez; este nevoie de un al treilea sprijin, adică al participării şi al contribuţiei credincioşilor din China, precum şi de cel al comunităţii catolice din diaspora. Numai cu contribuţia tuturor se poate construi Biserica de mâine, respectând libertăţile, şi din partea autorităţilor civile, după şaizeci de ani de suferinţe, de diviziuni şi de neînţelegeri ale comunităţii catolice. De aceea, Biserica are nevoie de participare liberă şi rodnică a tuturor pentru a construi armonie civilă, socială şi religioasă şi pentru vestirea Evanghelie. Dumnezeu are nevoie de comunitatea catolică din China! „Să nu lăsăm să ni se smulgă această oportunitate”, ar spune Papa Francisc, cu o fericită expresie a sa din Evangelii gaudium. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1120, Ultimul acces: 2026-10-04 05:25:00
|
Timp total: 0.04s...
[]:1